Sari la conținut

Consiliere psihologica copii

Un spațiu sigur pentru emoțiile celor mici.

Sprijin emoțional pentru copiii care se confruntă cu anxietate, furie, frici, dificultăți de adaptare, despărțiri sau schimbări importante.

Când copilul tău are nevoie de sprijin emoțional

Copiii trăiesc emoții la fel de intense ca și adulții, doar că nu știu încă să le pună în cuvinte.
Uneori, ceea ce apare ca agitație, retragere, crize de furie sau „comportamente problematice” este, de fapt, o formă prin care copilul încearcă să spună: „Nu știu cum să gestionez asta. Ajută-mă.”

Consilierea psihologică pentru copii este un proces prin care cei mici pot fi văzuți, înțeleși și însoțiți emoțional, într-un cadru cald și sigur. Este o formă de terapie adaptată vârstei și nevoilor lor, desfășurată cu multă blândețe și respect.

Ce este consilierea psihologica pentru copii

Este un proces de sprijin în care copilul este însoțit în exprimarea emoțiilor, în înțelegerea propriilor reacții și în dezvoltarea unor resurse interioare sănătoase.

Lucrăm prin joc, poveste, desen, metaforă — și orice alt mijloc potrivit nivelului de dezvoltare al copilului. Fiecare întâlnire este construită pe relație, siguranță și apropiere autentică.

În același timp, colaborarea cu părintele este esențială. Vei fi implicat(ă) în proces, pentru a susține continuitatea emoțională a copilului și pentru a înțelege mai bine ce trăiește el.

Consiliere Psihologica Copii Online

Pentru ce situații este potrivită consilierea pentru copii

Terapia pentru copii este recomandată în cazul în care observi:

stări de anxietate, îngrijorare excesivă sau frici neobișnuite
dificultăți de adaptare la grădiniță/școală
retrageri sociale, timiditate extremă sau refuz de a vorbi
comportamente de furie intense, agresivitate sau crize greu de gestionat
modificări bruște în comportament (insomnii, regres în comportamente, iritabilitate)
evenimente marcante: divorțul părinților, mutări, pierderi, separări
dificultăți de relaționare cu colegii, frații sau adulții
nesiguranță, rușine, perfecționism, teama de greșeală
bullying sau impactul emoțional al mediului școlar

Cum decurge consilierea psihologică pentru copii

Ședințele au loc online, prin Google Meet
Prima întâlnire este cu părintele (sau părinții) – pentru o evaluare inițială
Apoi urmează întâlnirile cu copilul, sub formă de joc și relație terapeutică
Sunt întâlniri blânde, sigure și adaptate nevoilor vârstei
Vom avea întâlniri periodice și cu părintele, pentru a urmări progresul și pentru susținere

Plata se face prin transfer bancar, cu cel puțin 48 de ore înainte de fiecare întâlnire.
Anulările se anunță cu minimum 48 de ore în avans.

Vrei să-i oferi copilului tău un spațiu de sprijin emoțional?

Dacă simți că cel mic are nevoie să fie înțeles, sprijinit și însoțit cu blândețe, putem începe de aici.
Consilierea psihologică este un prim pas spre echilibru, siguranță și încredere în sine.

📩 Programează o întâlnire

Ai mai avut sedinte cu un psiholog?
Cum iti afecteaza aceasta problema viata? Raspunde te rog din perspectiva emotionala, fizica, sociala, profesionala.

VREI MAI MULT ?

ÎNSCRIE-TE LA NEWSLETTER
Primești lunar articole și exerciții pentru sănătatea ta emoțională și cea a celor dragi.

Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.