Cum recunoști un psiholog abuziv: semne, cazuri reale și ce poți face

În ultimele luni, numele unor psihologi și psihiatri au ajuns în știri din motive care ne-au îngrozit pe toți.

Un psihiatru fără atestat de psihoterapeut, cercetat pentru viol și agresiune sexuală în cabinet. Un doctor în psihologie, membru al Comisiei de Deontologie care judeca abuzurile altora, acuzat că cere poze intime clientelor de la prima ședință.

Ambii au practicat zeci de ani. Ambii aveau autoritate publică. 

Tocmai de aceea protecția ta nu poate veni doar din sistem. 

Și totuși, mulți dintre noi nu știm cum să ne protejăm atunci când intrăm într-un cabinet.

Semne că ceva nu e în regulă:

• Îți face complimente legate de aspect sau te atinge „afectuos” fără motiv terapeutic clar 
• Ședințele se mută în afara cabinetului, cafenele, acasă la el 
• Te descurajează să vorbești cu alții despre ședințe, „secretul e parte din terapie” 
• Îți scrie noaptea sau în afara orelor de program, fără urgență clinică 
• Creează o relație de dependență emoțională față de persoana lui, nu față de procesul tău de vindecare 
• Minimizează disconfortul tău sau face glume despre granițe
• Îți pune întrebări detaliate despre viața ta sexuală fără legătură clară cu motivul pentru care ai venit 
• Face comentarii despre aspectul tău fizic, complimente cu tentă romantică sau sexuală 
• Te atinge „terapeutic”(îmbrățișări nejustificate, atingerea feței sau a corpului )
• Apare sentimentul că ești datoare/dator lui emoțional, că nu poți pleca, că el e singurul care te înțelege
• Pune diagnostic rapid (borderline, anxietate, depresie) în primele 10 minute și mută imediat discuția spre viața ta sexuală, exact modelul Duvac, documentat pe înregistrare
• Folosește cuvinte cu tentă romantică sau sexuală
• Cere poze, dovezi intime sau „exerciții” care implică corpul tău
• Mută ședințele seara târziu, în afara cabinetului sau acasă la el

Ce ai dreptul să faci, oricând:

• Să ceri o a doua părere 
• Să verifici dacă psihologul este înregistrat la Colegiul Psihologilor din România 
• Să pleci din cabinet fără explicații, chiar în mijlocul ședinței 
• Să ceri o copie a contractului terapeutic și a informațiilor privind confidențialitatea 
• Să vorbești cu altcineva despre ce se întâmplă în terapie, nimeni nu îți poate interzice asta 
• Să mergi direct la Poliție dacă a existat contact fizic, indiferent dacă a fost „consimțiți”, abuzul de relație terapeutică anulează consimțământul în sens legal

 Dacă ți s-a întâmplat, unde mergi și cu ce așteptări realiste:

1. Poliție / Parchet, primul pas, dacă a existat contact fizic sau solicitare sexuală explicită. Poliția s-a autosesizat în ambele cazuri de mai sus, presiunea publică funcționează, iar plângerea ta oficială contează enorm.

2. Colegiul Psihologilor. Merită sesizarea, deși Colegiul are un conflict de interese structural dovedit: reglementează, atestă și judecă în același timp. Ion Duvac era chiar în comisia de etică. Sesizarea creează un dosar, o urmă, mai ales dacă sunt mai multe victime. Nu te baza doar pe asta.

3. Presa și spațiul public. Ambele cazuri au ieșit la suprafață prin victime care au vorbit și jurnaliști care au investigat(anchetele PressOne). Uneori sistemul se mișcă doar sub presiune publică.

4. Organizații independente. Centre pentru protecția victimelor(Anais), linii de criză, terapeuți specializați în traumă, există oameni care te pot ajuta să navighezi prin această experiență fără să te retraumatizezi.

Înainte de prima ședință:

Verifică dacă psihologul apare în registru.copsi.ro. Dacă nu apare, nu intri. Cristian Andrei nu apărea. 

Relația terapeutică se bazează pe putere inegală prin definiție. Terapeutul află sau știe lucruri despre tine care te fac vulnerabil/ă. Tocmai de aceea etica profesională și granițele clare nu sunt opționale, sunt obligatorii.

Abuzul terapeutic nu e o greșeală de comunicare. E o crimă care folosește vulnerabilitatea ta ca armă. Și nu e vina ta.

 Un psiholog bun nu te face să te simți confuz/ă sau dependent/ă de el.